Cât de mare este de fapt potențialul nostru de autovindecare?

Chiar dacă poate părea o întrebare retorică, experiența îmi arată că avem unele repere clare care ne ghidează și ne transmit cât de aproape sau departe suntem, de fapt, de propriile părți sănătoase din interiorul nostru.
Iar pentru mine este clar că potențialul de autovindecare există în fiecare dintre noi, însă are nevoie să ne îndreptăm spre el cu o atitudine binevoitoare pentru a se simți și manifesta din ce în ce mai mult.

Mai concret, potențialul de autovindecare poate fi accesat cel mai direct prin restabilirea unei relații iubitoare cu propriul corp, prin a acorda atenție nevoilor fizice conccrete și a lua în serios semnalele pe care le oferă constant.
Pentru că în realitate, sănătatea fizică, modul în care ne hrănim, ne alimentăm și dormim are un impact mai mare decât multe persoane își imaginează, iar în abordarea mea aceasta este baza de la care pornesc când inițiez etapa de construire a resurselor interne pentru procesarea evenimentelor traumatice.
Îți poți da seama dacă ești drumul cel bun în a restabili o relație sănătoasă cu corpul tău atunci când:

• Nu mai permiți celorlalți să dispună de corpul tău și
• Nu mai permiți celorlalți să îl abuzeze pentru propriile nevoi sau strategii de supraviețuire.
Altfel spus, ești pe drumul cel bun în a restabili o relație sănătoasă cu corpul tău atunci când îl/ te ții in siguranță.


Spre exemplu: dacă nu simți să consumi mâncare, nu consumi, și viceversa. Dacă nu simți să stai întins, nu stai; dacă simți cum corpul este în disconfort, acționezi pentru a îl proteja și iți schimbi poziția corpului într-una confortabilă; dacă simți să dormi, o faci; dacă nu simți să faci sex, nu faci. Dacă nu simți să săruți, să mângâi, să îmbrățișezi, nu le faci. Dacă simți să iți iei spațiu personal, îți iei.
De asemenea, este important să observi ce se întâmplă cu tine și dacă ai vreo tentativă sau o tendință de a pune tu stăpânire sau de a pune tu vreo presiune pe corpurile altor oameni. Pentru că, în acest mod, este că și cum dai mai departe experiența ta traumatică și repeți ceea ce ai trăit pe propria piele.
Întregul proces de auto-observare, de conștientizare și rememorare este unul dureros și este firesc să îți trezească emoții mixte. Este firesc, pe de o parte, să simți că vrei să te apropii de tine, iar pe de altă parte strategiile tale de supraviețuire să strige și să spună să te oprești, pentru că nu are rost ce faci.
Sugestia mea, în aceste situații, este să observi și să asculți cu atenție și curiozitate ce spun emoțiile tale: te îndepărtează de experiența ta sau te apropie de ea?


O capcană în care cad mulți psihoterapeuți este aceea în care tind să adâncească și să păstreze persoana în contact și cu acele emoții care le îndepărtează de experiență trăită, adâncind disocierea. Pentru că, da: există dureri, frici, furii care ne îndepărtează de experiența noastră și care sunt mai degrabă despre relații sau despre mediu- și care nu vindecă rana, odată simțite.
Nu o dată am auzit persoane spunandu-mi “am fost 3 ani în terapie și am plâns foarte mult și nu s-a schimbat nimic”. Sau persoane care spun “eu am lucrat cu emoțiile mele, nu înțeleg de ce sunt încă acolo și încă mă simt ca un copil sau încă îmi e frică de șefii mei”.
În tipul de muncă pe care eu o fac, este vital ca persoana învețe să diferențieze simțind emoțiile care apar dintr-o strategie de supraviețuire (care ne distrag de la experiență) și emoțiile care odată simțite, vindecă și se vindecă.

Atunci când simțim aceste emoții în mod profund, ele ne reconectează simțirea cu corpul nostru, iar mărturia oamenilor este adeseori “simt asta și în corp, simt că e real și așa a fost”. Și este vindecător.

În acest mod se repornesc procesele de auto-vindecare (sau de auto-reglare, cum le numim noi în limbaj de specialitate).
Vreau să mai știi că pentru a simți aceste emoții vindecătoare este vital să te găsești în contact cu medii în care să te simți în siguranță, susținut și înțeles. Cadrul terapeutic este vital să fie unul adevărat: în care să simți autenticitate, dorința celuilalt de a te ajuta, profesionalism și siguranța din psihoterapeutul care simte și înțelege travaliul dificil și anevoios al psihoterapiei traumei.

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află despre noile articole publicate și locurile disponibile la programele de grup, lasă-mi email tău mai jos.