Existența umană gravitează în jurul relațiilor. Este binecunoscut faptul că o bună calitate a vieții implică menținerea unei relații echilibrate și stabile cu propria persoană și cu mediul înconjurător.
Pe parcursul vieții noastre, dezvoltăm conexiuni personale și unice cu tot ceea ce ne înconjoară: cu oamenii, autoritatea, cu munca, finanțele, cu corpul nostru, cu emoțiile, nevoile, dorințele, alimentația sau sexualitatea. Iar aceste conexiuni iau forma și se dezvoltă în acord direct cu modalitățile în care am învățat- sau am fost învățați- încă din copilăria foarte mică să ni le exprimăm și să ni le afirmăm.
Dacă procesul relațional nu este sănătos încă din copilăria timpurie și persoana trece prin experiențe traumatice care declanșează suferință, frică, singurătate, furie și alte emoții similare, suntem nevoiți să ne fragmentăm pentru a supraviețui și a ne proteja de acele trăiri dureroase. În acest sens, este firesc să dezvoltăm strategii de supraviețuire (de adaptare extremă) complexe pentru a ne reprima sau modifica manifestarea identității noastre. Măștile sociale, comportamentele adaptative sunt toate de ajutor (poate) pe moment, însă țin la o parte frica, durerea de a fi respinși pentru cine suntem cu adevărat, furia pentru nedreptățile trăite, însă ascund și nevoia imensă de a ne exprima și manifesta pe noi, așa cum suntem.

Trauma psihică este o experiență personală, trăită cu durere, neputință profundă, neajutorare și lipsă de protecție, în care persoana nu poate supraviețui altfel decât activandu-și propriile mecanisme de aparare. Aceasta întreagă trăire și mobilizare internă face ca persoana să rămână într-o funcționare care vizează cu prioritate autoconservarea si auto-protecția, iar nu dezvoltarea.
Urmele pe care le observăm că apar în timp sunt atât efecte ale traumei, cât și ale adaptărilor pe care le trăim pentru a supraviețui.
O traumă generează o perspectivă distorsionată asupra sinelui și lumii, influențându-ne relația cu acestea pe măsură ce creștem.
Putem, în egala măsură să dezvoltăm strategii de supraviețuire variate, sentimente de auto-dispreț și auto-respingere, pierzând astfel legătura cu siguranța, autenticitatea, încrederea și conexiunea cu noi înșine.
Altfel spus, este ca și cum conținutul traumatic rămâne în interiorul nostru viu și actual și continuă să creeze valuri de adaptări și efecte pe care le trăim în viața și relațiile noastre de zi cu zi.
IoPT – Identity-oriented Psychotrauma Theory reprezintă o abordare teoretică asupra psihicului uman și a traumatizării sale, ce sta la baza abordării integrative- Metoda Intenției. Dezvoltată în urma cu peste 25 de ani de profesorul dr. Franz Ruppert, Metoda Intenției ne permite să explorăm aspectele psihice legate de contextele individuale care ne provoacă în viață de zi cu zi prin intermediul fenomenului de rezonanță.
În cadrul acestei abordări, accentul principal este pus pe explorarea propriei identități și a întrebărilor existențiale fundamentale: cine suntem cu adevărat și ce ne dorim de la viață.
Ce oferă această abordare:
- O perspectivă nouă și mai profundă asupra tiparelor și dificultăților personale în ceea ce privește relaționarea cu sine și ceilalți;
- Oportunitatea de a lucra cu propriile emoții intense într-un mediu securizant;
- Dezvoltarea unei conștientizări sporite asupra sinelui, împreună cu dezvoltarea autocompasiunii și a acceptării pentru propria persoane;
- Acces treptat către o autonomie interioară și autenticitate sănătoasă;
- Câștigarea unei stime de sine consolidate și mai clare, cu rezultatul unui nivel crescut al încrederii în sine și al respectului pentru sine;
- Amplificarea senzației de plinătate în viață, bucurie și sentiment de libertate.
Cum se desfășoară o sesiune prin Metoda intentiei?
Metoda Intenției poate fi aplicată în ședințe de grup sau individuale, fie în persoană, fie online.
Ea oferă oportunitatea de a investiga stările psihologice, emoționale și fizice în contextul unei probleme specifice.
Sesiunea, pe scurt, cuprinde:
- O întâlnire cu propriul sine și explorarea conținuturilor personale inconștiente sau mai puțin conștiente legate de intentia formulata;
- O formă unică și blândă de procesare a traumei si lucru cu sine;
- O practică si exersare a autocompasiunii, conștientizării de sine și a prezenței profunde;
- O abordare somatică;
- Un proces de învățare și dezvoltare a abilităților în relaționare cu sine și cu ceilalți.
Grupurile sunt de obicei compuse din aproximativ 6-10 persoane.

Primul pas presupune ca persoana să-și formuleze o intenție, care poate fi exprimată sub forma unei propoziții, întrebări, desene sau elemente dintr-un vis, cum ar fi:
– De ce experimentez eu anxietate/depresie/insomnie?
– Eu vreau să fiu sanatoas/a/ Eu vreau o relație / Eu vreau să înțeleg relația cu X
– Eu vreau să am o familie/ bani/ relație de iubire etc.
– Eu vreau să investighez/ înțeleg/ vindec frica de a vorbi în public/ oameni/ autoritate/ luat decizii.”
– „Îmi doresc să fiu fericit/ sănătos/ bogat/fără frică/ rușine etc.
– Eu vreau să mă vindec/ să înțeleg motivele/ durerile de cap/simptomele/ alergiile/ anxietatea/ depresia etc.”
În timpul procesului de întâlnire cu sine, individul interacționează cu părțile interne ale propriei persoane. Alegând trei cuvinte din intenția formulată, invită trei persoane să participe în procesul sau, iar odată ce demarează procesul, persoana care a formulat intenția preia controlul asupra direcției propriei experiențe cu susținerea și îndrumarea (la nevoie) a facilitatorului.
Scopul acestei munci este să atingă o eliberare emoțională, să obțînă o conștientizare somatică mai profundă, perspective mai clare și o conexiune mai pronunțată în cadrul sistemului individual.
"Tot ceea ce este necesar pentru propria vindecare a traumei este prezent în interiorul tău.
Poți avea acces la acesta atunci când te simți pregătit să îți asumi riscul."Prof. Dr. Franz Ruppert