Cum lucrezi cu autosabotajul in psihoterapie

Autosabotajul reprezintă, în perspectiva mea, un ansamblu de elemente (atitudini, comportamente, gânduri, chiar percepții și sentimente) pe care persoana le mobilizează în mod inconștient pentru a obține un beneficiu mai mult sau mai puțin conștient.

De cele mai multe ori, această mobilizare internă (pe care o voi numi, pentru ușurință, activare a sabotorului intern) apare fară alegere sau prezență conștientă.

Oamenii cu care mă întâlnesc, persoane cu resurse și capacități evidente, au de foarte multe ori informații și explicații în legătură cu propria istorie și obiective și își cunosc anxietatile și cauzele lor. Problema este că, în ciuda tuturor informațiilor și a eforturilor conștiente, le este foarte dificil să înțeleagă cum să abordeze și să calmeze acest autosabotaj.

Autosabotarea este prezentă în fiecare dintre noi într-o măsură diferită și este foarte prezentă în obiectivele din terapie. 

“Vreau să scap de vocea critică/ vreau să scap de criticul intern/ vreau să înțeleg de ce îmi e frică de promovarea la job/ vreau să înțeleg de ce de față cu persoana X parcă regresez” sunt doar câteva formulări în care atingem acest subiect. Iar în procesul de psihoterapie, în funcție de școala terapeutică în care alegi să lucrezi, vei întâlni diferite teoretizări și abordări practice ale acestei tematici.

Din observațiile mele, autosabotajul poate să apară la fiecare nivel al nevoilor noastre și în fiecare zonă a vieții noastre.

Cel mai ușor este, în general, să vorbim despre anxietatea de performanță (temerile legate de a reuși sau a avea un eșec profesional). Mult mai dificil este să deschidem subiectul autosabotarii în relații, întrucât deschidem o zonă cu multă vulnerabilitate și, adeseori, istorie complicată.

În sensul acesta, o persoană poate să își saboteze:

  • Nevoile de bază și siguranță, de exemplu: vrea să se țină în siguranță însă adoptă comportamente de risc prin sport, consum de substanțe, acțiuni zilnice pentru care nu își ia măsuri de precauție/ dorește să se alimenteze sănătos însă uneori mănâncă necontrolat, în pusee, în ciuda faptului că știe că nu dorește și că nu îi face bine, etc.;
  • Nevoile relaționale: acceptă relațîi toxice, în ciuda dorinței clare de a nu se mai expune/ acceptă depășirea limitelor, în ciuda faptului că știe cum are nevoie să fie tratat/a;
  • Nevoile legate dezvoltare sau autoactualizare: vrea să se dezvolte, însă se frânează, procrastineaza, se pregătește la nesfârșit să înceapă să construiască ceea ce își dorește. 

 

Iar aici întâlnesc teribil de mulți și oameni cu abilități dovedite de timp și rezultate, care exprimă autosabotajul în diverse moduri:

  • înainte anumite acțiuni importante dezvoltă brusc simptome somatice: au dureri de cap, stomac, amețeli;
  • se îmbolnăvesc subit, până când amână sau anulează acțiunea profesională sau personală care le provoacă anxietate,
  • își uită obiectivele de la o ședință la alta (!),
  • își uită nevoile în relațiile importante,
  • știu că au nevoie de psihoterapie și totuși amână începerea ei sau își propun o frecvență nerealistă, raportată la nevoia lor reală,
  • știu că se păcălesc apelând la diferite practici însă o fac oricum (spre exemplu, atunci când știu că practicile pseudoștiințifice aduc în cel mai bun caz un efect placebo iar în cel mai rău caz riscă să aducă iluzii și dificultăți suplimentare în procesul sănătos de terapie… însă le fac oricum).

Când lucrezi cu zonele tale critice sau care te sabotează, te poți aștepta să te autosabotezi inclusiv în procesul tău de psihoterapie. Însă pentru un psihoterapeut cu experiență asta nu e ceva nou, ba chiar este de așteptat.

Personal mă aștept la asta în fiecare proces și nu opun vreo rezistență, întrucât acesta este, în fapt, simptomul cu care lucrăm: acea parte din psihic care se opune, frânează, iluzionează, amețește, distrage atenția de la ceea ce dorim sănătos pentru noi.

Te încurajez să deschizi subiectul și să îl pui pe masă detaliat, așa încât specialistul din fața ta să aibă toate datele pe care le ai și tu, iar apoi să vă structurați abordarea în funcție de școala terapeutică în care lucrezi.

În cele ce urmează îți voi da unele dintre cele mai importante repere pe care le văd eu, din experiența și în abordarea mea, pentru ca să lucrezi cu proprii sabotori interni.

Îmi asum să vorbesc din experiența mea profesională, ca urmare a sutelor de situații și persoane pe care le-am asistat și a anilor mei de formare și practică în psihoterapia traumei, evaluare și intervenție în tulburări disociative, psihoterapie experientiala și EMDR. 

Perspectiva mea este potrivită persoanelor care vor claritate și o autonomie sănătoasă din timpul procesului de psihoterapie și este inclusă într-un model de lucru, o abordare pe care am implementat-o în ultimii ani în cabinet (ICM- Identity Centered Model).

În acest sens, este posibil ca reperele mele să ți se potrivească sau nu, iar dacă te găsești în a doua situație te încurajez și te susțin să lucrezi pentru tine alături de un specialist format într-o manieră potrivită ție.

Dacă ești în prima situație și vrei să lucrezi și autonom cu tine, te invit să citești pașii următori și să îi testezi cu proxima ocazie.

Pași pentru lucrul cu sabotorul intern

1.            În primul rând, pentru a lucra cu autosabotajul în psihoterapie va fi important să iți dezvolți și să iți exersezi privirea obiectivă în relație cu tine.

Este tare dificil să ne uităm la părți din noi care ne blochează, care ne pun piedici, care ne sustrag foarte inteligent uneori de la activități care ne fac bine.

Unii dintre oamenii cu care lucrez simt furie, dispreț și chiar rușine că au părți în interiorul lor care îi critică sau îi sabotează. Și, oricât de înțeles ar fi toate aceste emoții, este important să știi că pentru a lucra cu tine, în perspectiva mea, avem nevoie să înțelegem în primul rând ce se întâmplă și de ce se întâmplă.

Încearcă să iți răspunzi la întrebările: ce face asta pentru mine? Care sunt beneficiile mele pentru care acest sabotor intern lucrează, de fapt?

Încearcă să priveșți cu obiectivitate în tine și să iți răspunzi la aceste întrebări. Vei găsi poate mai multe motive, iar toate sunt importante în procesul tău.


2.            În al doilea rând, va fi important să iți dezvolți compasiunea și empatia pentru tine. După ce înțelegi ce se întâmplă în tine, ce a creat această parte critică, ce o declanșează și o întreține, va fi mult mai ușor să te privești cu empatie și să începi schimbarea treptată în dinamica din interiorul tău.

În practica mea folosesc metafora tabloului: este dificil să înțelegi rolul unui personaj dintr-un tablou dacă tu vezi doar un colț al picturii. Ca să știi de ce se întâmplă ceva în tine, este important să înțelegi dinamica în totalitate.

Iar odată ce înțelegi asta, observă ce simți pentru acel sabotor intern care lucrează pentru tine.

Din experiența mea, vei simți poate tot un soi de respingere, însă mai puțin intens. În procesul de psihoterapie vei lucra în zona aceasta așa încât să fie din ce în ce mai puțină presiune internă.


3.            Odată ce ai înțeles de ce se întâmplă cu tine și simți mai puțină furie față de acea parte din tine, caută alternative clare și conștiente care te ajută să obții același rezultat și implemeneaza-le!

Spre exemplu: dacă ai o parte din tine care apare când dorești să iți exprimi emoțiile și care te face mai degrabă să te sustragi din acea situație cu gânduri care spun că ai putea părea slab/a sau instabil/a, caută o alternativă la a te proteja, în mod conștient.

Cu alte cuvinte: imaginează-ți cum ai putea să te exprimi într-un mod în care să te tii în siguranță? Cum ai putea să te exprimi într-un mod stabil și asumat?

Treci prin pașii de mai sus cu răspundere și vei vedea cum iți vei fi construit deja niște repere de lucru cu tine, care iți vor fi extrem de utile în procesul tău de psihoterapie.


Este deasemenea bine să știi că în psihoterapia traumei putem lucra tehnic cu noi înșine foarte bine până la un punct, dincolo de care avem nevoie de un ghidaj de specialitate. Așadar, sunt în mod clar lucruri pe care tu le poți face singur/a pentru tine, înainte și între ședințe. 

În abordarea mea de lucru (ICM), învăț oamenii alături de care lucrez să lucreze structurat cu sine și cu părțile lor, așa încât împreună să facem mai degrabă integrarea și maturizarea parților splitate din psihicul nostru. Cred că este important să te folosești de tot ce ai și să te obișnuiești cu ideea că tu ai resursele la îndemână.

Iar când înveți să lucrezi cu tine, ai proba faptului că DA, resursele tale îți sunt la îndemână, ține doar de tine cât vrei, de fapt, să te ajuți și să investești în recuperarea ta.

Cu blândețe și încredere, ai grijă de tine și îți va fi din ce în ce mai bine!

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află despre noile articole publicate și locurile disponibile la programele de grup, lasă-mi email tău mai jos.