Suntem interconectați și pentru orice om sănătos, viața în singurătate nu este o opțiune.
Sănătatea din noi tinde întotdeauna spre evoluție, dezvoltare, relaționare sănătoasă, colaborare și construcție de obiective și direcții noi împreună.
În acest context apar în mod spontan și sănătos întrebarile: cum pot să vorbesc despre identitate că despre ceva fix și stabil, când trăiesc într-o lume aflată în continuă schimbare?
Cum pot să mă diferențiez de celălalt din moment ce cresc în relație cu celalat? Cum pot să evoluez dacă mă uit doar la mine?
Pentru a începe să clarific toate acestea, vreau să vă povestesc despre ce înseamnă identitatea, din perspectiva IoPT (Identity-oriended psychotrauma theory).
Ca scurtă introducere: Teoria psihotraumei orientată spre identitate a început a fi dezvoltată în urmă cu 25 de ani de către prof. Franz Ruppert, iar în prezent este una dintre cele mai cuprinzătoare și clare teorii ale psihicului uman pre- și post- traumatizare. Prin Metoda intenției, forma de lucru folosită în practica psihoterapeutică (și nu numai), psihoterapeutul specializat în IoPT poate să observe, să înțeleagă, să clarifice și să intervină în recuperarea post-traumatică a persoanei afectate, într-o manieră blândă și minim intruzivă.
Ce este identitatea, din perspectiva IoPT (Teoria traumei orientata spre identitate)?
A fi în coerență cu tine înseamnă, în perspectica mea, ca în fiecare etapă a existenței tale, a dezvoltării tale, tu să ai un contact cu psihicul tău și să răspunzi mediului în acord cu acesta. Sună simplu?
Nu este deloc, mai ales dacă privim spre nenumăratele zone oarbe sau adaptări pe care le avem încă de la începutul vieții noastre, pentru a fi acceptați sau a supraviețui.
Identitatea reprezintă suma experiențelor unei persoane de până în prezent, de la momentul 0 al existenței sale (momentul de concepție) și cuprinde modul în care a reacționat la acestea și în care se raportează la ele.
Cu alte cuvinte, identitatea cuprinde:
- Modul în care am experimentat și am reacționat la perioada intrauterină– cu experiențele plăcute, cele de stres sau traumatice și toate adaptările care s-au dezvoltat atunci în psihicul meu;
- Modul în care am experimentat și am reacționat la colaborarea cu mama si medicii în experiența nașterii– cu momentele plăcute, stresante sau traumatice și toate adaptările posttraumatice, dacă au existat;
- Modul în care am experimentat și am reacționat la fiecare moment al vieții mele de la naștere și până în prezent, împreună cu toate adaptările postraumatice create de atunci și până acum, ȘI
- Modul în care eu, acum, mă raportez la toate cele de mai sus și in care reacționez la ele, adică: le iau în considerare (cum?) sau nu, cred că am fost afectat/a sau nu, cred în adevărul experiențelor mele sau nu.
Când vorbim despre experiență, este bine să știi că mă refer la experiența trăită inclusiv în corp. Simt să accentuez asta întrucât multe persoane tind să înțeleagă munca de recuperare post-traumatică drept o muncă psihică internă, ca un gândit îndelung, ca o reflectare asupra ceea ce s-a întâmplat.
În realitate, munca de recuperare posttraumatică implică toate sistemele noastre: lucrăm cu corpul, cu emoțiile, percepțiile, senzațiile, gândurile și acțiunile noastre. Iar un sistem psihic reglat înseamnă un sistem care se află într-o coerență între toate aceste sub-sisteme.
Așadar, în acord cu Franz Ruppert, Identitatea sănătoasă apare atunci când este asigurată unitatea psihicului nostru (Corpul meu, trauma mea, eul meu, p. 33), iar asta presupune să am, in intelegerea mea:
- Un eu sănătos (eu sunt eu, eu=eu)
- O voință proprie (eu vreau x, știu și simt că ceea ce vreau este despre mine)
- Propriile percepții (îmi e clar ce percep din mediu prin simțurile mele și sunt în contact cu toate simțurile mele)
- Propriile sentimente (știu ce simt, de ce, pentru cine, în ce limite, etc.)
- Propriile gânduri (știu ce gândesc, de ce, am o coerență, sunt conștientă de conflictele dintre gânduri, dacă există și le iau în serios)
- Propriile amintiri (știu ce îmi amintesc și ce nu și iau în serios asta)
- Propriile acțiuni (îmi asum acțiunile trecute și prezente, greșelile, consecințele, limitările).
Și
Pot interacționa armonios:
- În propriul corp (pe care îl simt și stiu că mă reprezintă pe mine)
- În cadrul relațiilor pe care le-am ales eu însumi (alegerea fiind conștientă și în acord cu binele și sănătatea mea, prin acord cu toate cele de mai sus).
Când sunt în identitatea mea sănătoasă, îmi va fi ușor să simt când unele medii sunt nepotrivite pentru mine sau nesănătoase, îmi vă fi ușor să sesizez tendințele de agresiune ale celor din jur (cu voie sau fară voie), voi putea pune limite și verbaliza ce mă deranjează și opțiunile de însănătoșire a relației, voi putea ieși din relații care nu mai fac bine și mă voi putea apropia de oameni potriviți. Voi putea iubi, mă voi simți confortabil să mă arăt, să mă las apreciat sau iubit și voi dori să mă bucur de viață și de evoluția mea și a celor din jurul meu. Voi oferi creștere, voi cere creștere.
Așadar, când o persoana dorește să se gândească la cine este și își pune problema de a își investiga, ca să zic așa, identitatea, se va afla într-o funcționare sănătoasă, de curiozitate și preocupare pentru Eul său adevărat. Este o muncă importantă și grea: întrebarea “cine sunt eu” nu poate căpăta un răspuns imediat, clar, fix și definitoriu, întrucât atunci am ajunge în strategii de supraviețuire (despre ele, într-un articol următor).
Însă înțelegând că identitatea noastră este într-o continuă mișcare și dezvoltare, vom putea să pornim investigarea întrebării din orice moment ne este confortabil.
Ia-ți fiecare experiență anterioară în serios, observă cu ce te simți în coerență și cu ce nu, ce efecte sau neplăceri resimți sau suporți în mod confortabil (!) în prezent și întreabă-te: ce vrei tu, acum, în legătură cu ceea ce observi, pentru tine?
Începe de aici. Iar când simți să aprofundezi și să lucrezi cu tine, eu iți sunt alături în fiecare grup de lucru.
