M-am născut în vremuri în care aș fi fost mai valoroasă băiat.
Nu existau “copii”, ci “fete” și “băieți”.

Am fost avertizată că este o lumea rea și că sunt vulnerabilă.
În grădiniță, “treaba noastră” era să servim băieții cu cele mai bune culori, iar noi, fetele, să ne descurcăm cu ce rămâne.
Să servim cu jucării băieții, noi să ne descurcăm cu ce rămâne.
Era treaba noastră să îi lăsăm pe ei să treacă primii, pentru că… sunt băieți.
Noi eram “fetițele”, ei erau băieții.
În scoală, băieților li se acceptau nazdravaniiile. Nouă, nu. Pentru că “suntem fete”.
Băieții puteau să se alerge, să se catere, să se bată, noi nu. Pentru că “suntem fete”.
Trebuia să stăm în bancă mereu în cuplu fată- băiat, ca să “ne apere” băiatul. Pentru că… “suntem fete”.
Trebuia să aleg: ori am păr lung și “sunt fată” și mă comport “ca o fată”, ori… “nu se poate așa ceva”.
Ce am învățat din asta?
Să îmi înghit furia. Pentru că nu am crezut o clipă că aș fi mai puțin valoroasă decât alti copii.
Însă am integrat ideea că mereu cineva va fi privilegiat iar eu voi rămâne în inferioritate.
Am învățat să muncesc mai mult, doar ca să fiu în normă. Fară să aștept vreo validare, că doar “sunt fată”.
Am învățat că mereu voi fi în pericol și că doar un băiat are forță protectivă.
Am învățat să servesc. Să curăț. Să renunț. Să ofer înainte să îmi dau mie.
Am învățat să “fiu cuminte”, tăcută, în banca mea.
Să renunț la talentele și dorințele care “nu sunt de fată”.

Și văd cu ochii minții de azi câte ar fi fost diferite în viața mea, dacă nu eram limitată în prescripții și aș fi fost lăsată doar să fiu.. COPIL.
Și poate că și tu ai fost acel copil.
Un copil care ar fi fost creativ, liber, îndrăzneț, dacă nu i s-ar fi cerut să fie „cuminte”.
Un copil care ar fi strălucit mai devreme, dacă n-ar fi fost ocupat să învețe cum să facă comprimisuri.
Un copil care n-ar fi confundat performanța cu valoarea și supraviețuirea cu încrederea.
Azi lucrez cu oameni care vor să se reconecteze cu cine sunt — nu cu cine li s-a spus să fie.
Și văd în cabinet cât de profund se transpun aceste mesaje în identitatea profesională:
– în sindromul impostorului,
– în frica de vizibilitate,
– în autosabotaj,
– în rușinea de a cere.
Pentru că acele „nu se cade” și „fii cuminte” nu rămân în copilărie.
Și NU este de mirare că femeile au un sentiment al propriei Valori atât de scăzut.
Toate reperele vechi ajung șabloane tăcute care ne conduc viața adultă — până când le punem sub lupă și le rescriem.
Toate reperele vechi ajung șabloane tăcute care ne conduc viața adultă — până când le punem sub lupă și le rescriem.
Cred că am fost cel mai superb, creativ și minunat copil posibil.
Și cred că și TU ai fost.
Și cred că avem cu toții dreptul că azi să avem grija de noi înșine și să fim cât mai mult noi înșine.
